joi, 20 septembrie 2012

Despre dreptate

Era prima zi de liceu pentru Marian. Emoțiile îl copleșeau în timp ce aștepta ca primul profesor
să sosească.

Discursurile de început de an fuseseră pline de cuvinte mari și de urări de bine dar în ciuda
acestui lucru fiecare elev care nu demult părăsise clasa a 8-a intrând în această nouă aventură știa
că ceea ce va urma nu se compara cu nimic din experiențele de până atunci.

Începând cu clasa întâi și până la încheierea gimnaziului a fost coleg de bancă cu cel care i-a
devenit bun prieten , Dumitru, dar acesta, la fel ca o mare parte dintre foștii săi colegi, au plecat
la alte licee.

Astăzi, din multitudinea de fețe noi el s-a ales cu o colegă de bancă pe nume Ana... sau Nana. Ei,
nici nu contează!

Neliniștea și emoția fiecărui elev era atât de densă încât se simțea ca o tensiune ce pulsa în
fiecare bătaie de inimă. Nimeni nu îndrăznea să privească decât în față ciulind urechile în
speranța că vor putea anticipa pașii profesorului pe hol.

Se sunase deja pentru oră de 2 minute. Acest nou profesor, cel de istorie, nu poate să fie serios!

Afară tocmai a terminat de plouat iar în aer plutea un miros de asfalt ud care a inundat atât sala
de clasă cât și mintea lui Marian, trimițându-l într-o lume a visului, a imaginarului.

Ca un ecou venind de foarte departe se auzeau pașii repezi de pe hol.

Ușa clasei se deschise iar un domn în jur de 50 de ani intră cu o privire încruntată în clasă ținând
strâns catalogul sub braț. Cămașa cu dungi îi era strânsă pe brațe iar peste ea profesorul avea o
vestă albastru închis.

- Mă numesc Viorel Irimia iar eu voi fi noul vostru profesor de istorie. Înainte să începem, vreau
să aud cum vă numiți fiecare!

Din tonul vocii se putea simți o anumită încordare și nerăbdare din partea noului profesor, iar
Marian se simțea încă o dată emoționat.

- Vom începe din partea dreaptă! spuse apăsat învățătorul.

Marian stătea în a doua bancă de la perete, iar numele fiecăruia dintre colegii săi a trecut cu o
viteză uimitoare venind rândul lui să vorbească. Mai mult tremurând, s-a ridicat în picioare și cu
o voce pe jumătate sufocată a spus:

- Marian Pavelescu..

Nu a apucat să se așeze la loc, că a și auzit vocea puternică a profesorului:

- Marian?! Ce fel de nume este acesta? De când predau în această școală niciodată nu am
suportat numele de Marian! Ieși afară!

Uimit și profund dezamăgit, elevul a privit cu ochi mari către profesor sperând că este vorba de
o încurcătură. Parcă vroia să spună ceva, dar gâtul îi era blocat iar o lacrimă îi răsărea în colțul
ochiului.

- Nu mai auzit, Marian? Ieși afară! a strigat pentru a doua dată profesorul.

Fără să mai îndrăznească să ridice privirea, copilul a părăsit sala de clasă.

- Haideți să începem! Prima lecție din manualul de istorie este despre dreptate a spus Viorel, cu o
voce blândă, de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

- A fost corect ceea ce tocmai am făcut?

Clasa întreagă privind către el parcă îi răspundea prin tăcere că nu!

- Vreau să îmi răspundeți, a fost corect ce am făcut?

Ana, colega lui Marian, mai mult șoptit a răspuns:

- Nu.

- Sunteți de acord cu colega voastră? A fost corect să-l dau afară pe colegul vostru?

De această dată clasa cu multă fermitate a răspuns arătându-și indignarea:

- Nuu!

- Și atunci, de ce nu ați intervenit?!

sâmbătă, 15 septembrie 2012

România se pregătește de război!

Mereu am fost un mare pasionat de istorie întrucât reprezintă o sursă constantă de înțelepciune. Indiferent de câte ori recitești sau readuci în discuție pasaje din lucrurile care au trecut, de fiecare dată vei învăța câte ceva nou.

Un moment istoric tragic, din punctul meu de vedere, a fost restaurația carlistă prin Carol al II-lea a devenit rege al României. Bineînțeles s-au speculat foarte multe lucruri legate de această încoronare - se vorbește multe despre cercurile economice din Occident care l-au sprijinit pe Carol pentru a avea acces la resursele țării (ops, Băsescu), despre golul de putere care l-au lăsat doi grei ai politicii românești la acel moment prin moartea lor (Ferdinand și Ion I.C. Brătianu). Indiferent de jocurile care s-au făcut, cert este că toate documentele istorice îl caracterizează pe acest om ca fiind un încăpățânat care nu respecta părerea celorlalți, un om inteligent dar egoist și păgubos pentru țară.

Anul este 1930 iar Carol al II-lea ajunge la putere. În foarte scurt timp își consolidează autoritatea prin îndepărtarea tuturor celor care îi erau potrivnici. România se află într-un moment foarte bun din punct de vedere economic, în proces de maturizare din punct de vedere democratic și pe un trend ascendent în ceea ce privește afirmarea în spațiul internațional. - Toate premisele erau bune!

În anul 1933 fără vreo legătură cu situația din România, accede la putere Adolf Hitler. Acest personaj este foarte cunoscut pentru toate atrocitățile pe care le-a comis dar ceea ce se știe mai puțin despre el este că s-a bucurat de un foarte mare sprijin popular la acel moment.

În doar 7 ani, Adolf Hitler a reușit să înarmeze atât de bine Germania încât a fost în stare să cucerească aproape întreaga Europa. Tensiunea s-a clădit cu adevărat pe parcursul ultimilor 2 ani, 1938-1939 iar România cu un lider precum Carol al II-lea a fost prinsă foarte nepregătită. Am predat la modul urgent câteva dintre teritoriile noastre după care regele a plecat din țară.

Ce s-a petrecut mai apoi, nici nu mai contează, dar lucrul pe care il putem învăța și asupra căruia trebuie să reflectăm este cât de vital pentru existența noastră este să fim lucizi în toate acțiunile noastre!  - Carol a fost foarte departe de acest lucru. Oamenii politici erau foarte preocupați să se afirme și au uitat să mai guverneze. Sunt nevoit să mă raliez părerii deja generalizate și anume că astăzi trăim cel puțin la fel de periculos ca atunci! Suntem foarte interesați de a ne consolida funcțiile, pozițiile și prea puțin ne uităm cu atenție în jurul nostru și să ne pregătim în mod realist pentru tot ceea ce putem anticipa! Un conflict armat este puțin probabil a se întâmpla în următorul interval de timp dar așa cum ne arată istorie, este suficient un an pentru a trece de la bunăstare la război mondial -
Nu sugerez că ar trebui să ne înarmăm dar cred că este deja târziu și a venit timpul să facem administrație și să ne stabilim & asumăm un set de obiective ca țară!
În fiecare zi privind scena politică de la nivel național și județean văd câte un mic Carol al II-lea, care pentru binele și confortul personal sunt dispuși să distrugă și să compromită orice, inclusiv destine.
Cel mai periculos personaj din punct de vedere politic nu este nici oportunistul. nici hotul, nici parvenitul - este frustratul! - această stare emoțională îl va conduce în definitiv să facă orice fel de act mârșav împotriva oricăruia care stă între el și răzbunarea lui! Din păcate politica produce multe frustrări.

sâmbătă, 1 septembrie 2012

Paradoxul inacțiunii

Știu un lucru foarte sigur!- Trebuie să încep să călătoresc din nou înafara țării mai mult! Această constatare vine în urma realizării faptului că nu reușesc să fac o comparație onestă între cum stau lucrurile înafara spațiului românesc și ceea ce văd în viața de zi cu zi!
Un lucru care mi-a rămas întipărit după ce am citit ”Povestea vorbii” a fost că omul cel mai înțelept nu este cel care citește/învață cel mai mult ci acela care călătorește cel mai mult!- acest fapt mi-a fost dovedit în timp iar acum simt că mă aflu într-un impas.

De ce fac aceste afirmații? - Ei bine, nu reușesc să găsesc răspuns unei întrebări care mă frământă de prea mult timp:

”Oare toate popoarele îi sancționează pe indivizii cu inițiativă?” :)

Am lucrat în mediul asociativ și în administrația publică, am lucrat pe lângă organizații de stat și private și în mod constant am observat că cei mai vinovați în această țară pentru tot ce merge prost sunt cei care au idei!
A nu face nimic, a nu întreprinde nici o acțiune este, în special pentru administrația publică, modul cel mai simplu de a-și conserva propria stare! În cel mai rău caz vei fi acuzat că tu nu faci nimic dar acest lucru este iertabil dacă la final de mandat tai 3 panglici și pupi 3 babe - ” este un băiat bun săracu”!
Pe cealaltă parte a baricadei sunt cei care au nenorocul de a se fi născut cu o fire activă, curioasă și care în mod involuntar au idei! - Acești paria ai societății se fac vinovați de toate lucrurile posibil a merge prost! A iniția un proiect în spațiul românesc este un act de curaj nebunesc, de incoștiență și un act vinovat încă din faza inițială! - nu avem ce-i face, încep să cred că ni s-a întipărit în minte reflexul de a respinge orice inițiativă pe motiv că aceasta va fi cel mai probabil viciată în scurt timp!

Scriu aceste rânduri cu dezamăgire întrucât sunt inițiator al unui număr mare de proiecte și acțiuni - de curând am avut inconștiența de a propune realizarea unor obiective de interes în județ în domeniul agricol iar acest fapt, la fel ca în toate celelalte ocazii mi-a adus destul de multe deservicii! De nenumărate ori mi s-a sugerat că mai bine aș începe să lucrez la Kaufland, că părăsirea țării este o soluție foarte viabilă pentru mine, că în situația în care dețin o armă să nu ezit în a o folosi etc. :)
Niciodată nu am luat în seamă aceste lucruri și întrucât nu am nici cea mai mică intenție de a înceta să activez spre a aduce plus valoare țării noastre, mă aștept ca în viitor astfel de mesaje să devină și mai frecvente și mai gălăgioase.

Este un lucru pe care mi-l doresc! - să încetăm să punem tot răul în față, să avem curajul să privim către o inițiativă ca fiind una posibil bună iar mai apoi într-o manieră civilizată să inițiem discuții despre oportunitățile și amenințările care privesc un proiect.