Recent echipa de proiecte a CSL Bistrița (Clubul Studenților Liberali) a votat inițierea unui demers cu privire la soluționarea problemei câinilor comunitari.
Zilele acestea în Parlament s-a discutat aprins cu privire la această problemă și la oportunitatea legalizării eutanasierii câinilor bolnavi, invalizi sau suferinzi într-o formă sau alta. De asemenea proiectul de lege lasă la latitudinea autorităților locale să decidă în ce formă trebuie să rezolve problema.
Argumentele pro-eutanasiere sunt că aceștia reprezintă o problemă pentru sănătatea publică, că sunt agresivi și insalubri iar varianta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic ar fi eutanasierea lor.
Argumentele contra ar fi că nu avem dreptul moral de a-i eutanasia și că soluții precum sterilizarea ar fi mult mai corecte. Totuți această chestiune nu poate fi rezolvată decât printr-un dialog constant iar soluțiile pe care le vom promova vor depinde în totalitate de părerile celor care se vor implica.
Tu ce părere ai? Eutanasiem sau nu? Lasă un comentariu și ajută la rezolvarea problemei. Fiecare părere va fi luată în seamă întrucât în acest moment problema este încă în dezbatere.
Demersul CSL Bistrița este etapizat după cum urmează:
- conferință pe tema câinilor comunitari - joi 5 mai 2011
- dezbatere publică în două locații importante din oraș 4 - 5 mai 2011
- documentare cu privire la practici și soluții întâlnite în spațiul european - 20 aprilie - 20 mai 2011
- deschiderea unui dialog cu administrația publică locală ( care la o primă scanare s-a dovedit foarte deschisă) la finele lunii mai
- formularea propunerilor CSL sub forma unui draft de proiect de Consiliu Local.
Hai s-o facem împreună!
Update - 04.mai.2011
Această actualizare vine să exprime părerile după prima zi de dezbateri publice. În urma experienței pe care am avut-o astăzi, am rămas plăcut impresionat de Bistrița și de bistrițeni. Cortul CSL-ului a fost amplasat în zona blocurilor Lamă, unde împreună cu colegii mei și câteva zeci de trecători am dezbătut pe tema câinilor comunitari.
Trebuie să mărturisesc că ne-am afișat acolo cu o anumită reticență dar așteptările noastre au fost mult întrecute. Cei aflați acolo au dovedit multă înțelepciune prin simplitatea și sinceritatea cu care au discutat cu privire la această problemă. A existat o unanimitate de păreri la întrebarea dacă câinii comunitari sunt o problemă și un pericol pentru oraș. S-a evidențiat faptul că pericolul este atât pentru oameni (prin posibilitatea ca aceștia să muște și în acest fel să transmită diferite boli) cât și pentru câinii domestici cu care dacă intră în contact le vor transmite atât boli cât și paraziți. Fecalele acestora ajungând pe măturile celor care asigură curățenia orașului vor ajunge mai apoi în aerul pe care noi îl respirăm. De asemenea s-au evidențiat aspecte privind mizeria, dezordinea și disconfortul pe care îl produc prin faptul că latră noaptea și caută în gunoaie.
La capitolul de posibile soluții, aici părerile sunt împărțite dar după cum spuneam dialogul a fost foarte civilizat și chiar dacă am întâlnit unele persoane mai pasionate decât celelalte totuși am reușit să rămânem în zona civilizată a dialogului.


15 comentarii:
nu putem eutanasia pur si simplu cainii vagabonzi....o sa avem o imagine de imorali si cruzi fata de tarile uniunii europene si nu numai.
trebuie adusa o alta rezolvare la problema aceasta....sunt sigura ca CSL-ul va putea aduce o solutie care sa multumeasca pe toata lumea.
CSL-ul nu și-a formulat încă poziția, ea va fii determinată de feed-back-ul primit zilele următoare.
Imorali în ce fel?
nu poti alege eutanasierea singura solutie...nu spun ca in cazuri extreme eutanasierea nu ar fi buna, dar pana acolo trebuie gasite solutii care sa ajute cainii vagabonzi din orasul nostru.
a da...sa speram ca solutia CSL-ului va fi una adoptata de CL din Bistrita
Sigur ca ar fi in binele tuturor cetatenilor bistriteni sa scapam de cainii comunitari. Daca nu cu eutanasiere, atunci sa fie inchisi intr-o cusca, asa vor ramane in viata si nimeni nu va regreta pentru caini. Cat despre cruzime, oricum cei din UE cred ca noi romanii suntem cruzi si nemilosi sau "imorali". Intrebarea la care caut un raspuns e : cui i place sa vada caini vagabonzi care pot oricand sa atace un om mai vulnerabil, chiar in orasul in care traieste ?
atunci ar fi mai bine sa i mutam in alt oras ? asa 1 : scapam de ei, 2: ei raman in viata si libertate
nu cred ca trebuie sa mai dam apa la moara. se zicea de romani ca sunt inapoiati si ca traim in case din lut sau paie. asta pana cand au inceput sa viziteze tara si sa vada ca nu e asa. sunt care ne considera nespalati, dar asta nu inseamna ca nu mai trebuie sa ne spalam.ce ar fi sa le dam apa la moara si sa nu ne mai spalam...si asa e scump metru cup de apa.
aceeasi chestie e si cu cruzimea. daca tot suntem in UE nu ar fi mai bine sa ne folosim de avantajele ce le avem pentru a face ceva bun cu tara asta?
atunci ii dam cuiva dispus sa aiba grija de caini si sa i adopte
de ce spui că o astfel de acțiune ne-ar califica drept cruzi ori imorali?
Hristos a inviat!
Eu sunt Vlad, unul dintre membri Radio Whisper - un radio antimanele dedicat bloggerilor şi nu numai.
Am găsit întâmplător blogul tău, am citit câteva articole şi nu am vrut să ies înainte să te felicit – mi-a plăcut mult ce am găsit aici. Am fost atras de subiectele interesante si de originalitatea articolelor. Felicitari ! Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doresti, poţi să ne recomanzi orice articol, iar noi îl vom promova.
Ne-ar face plăcere să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
M-am gândit aşadar să vin cu o propunere:
Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piese necenzurate. Avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă cât mai complexă de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că poate ai vrea sa ni te alături şi să colaborăm (binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place). Dorim de asemenea să îţi luăm un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultatorilor noştri.
Îti multumesc pentru timpul acordat, iar acum îti propun sa adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul asculta_whisper sau un e-mail, tot la asculta_whisper@yahoo.com, pentru a discuta mai multe.
www.radiowhisper.com
Multumesc,
Cu stimă Vlad!
E adevarat. Cainii comunitari sunt o problema pentru oras. Desi nu e atat de mare precum in Bucuresti, ar fi bine sa o tratam inca din fasa.
La capitolul solutii, eu sunt pentru sterilizare, si atat.
E bine ca s-a realizat in sfarsit ca avem o problema cu cainii comunitari. Depinde unde locuiesti cat ii intalnesti si cat de mult iti place asta. De aici cred ca trebuie sa pornim. Vrem sa-i vedem zilnic si sa-i ocolim sau ii ducem la adapost unde iubitorii de animale si cei ce nu sunt pentru eutanasierea cainilor, invata sa se implice, sa faca voluntariat, sa le gaseasca un camin, sa-l trateze, sa-i ingrijeasca.
Sustin eutanasirea, in cazul cainilor bolnavi, agresivi sau a celor ce nu-si gasesc un camin intr-o perioada de cam 3 luni decand sunt dusi la adapost.
Educatia cetatenilor, este importanta. Daca ai un caine si nu-l mai vrei, nu-i dai drumul pe strazi. Trebuie dus la un adapost.
Initiativa este laudabila, sper si intr-o finalitate fericita, pentru toata lumea. Sper ca nu e o alta poveste frumoasa, iar sfarsitul sa nu fie scris niciodata.
Bun gasit, tuturor!
Problema cainilor comunitari nu va fi rezolvata atata timp cat mentalitatea romanilor nu va fi schimbata.
Ce e de facut?
Eu consider asa:
1. o lege promulgata care sa stipuleze ca fiecare cetatean al Romaniei (indiferent de locul unde vietuieste - rural-urban) sa-si declare animalele de companie (recte cainii), in caz ca nu o fac amenzi usturatoare pana la inchisoare;
2. sa fie monitorizate permanent acele animale, astfel incat, daca vor fata sa se stie unde vor ajunge puii - pentru ca cei din zona rurala isi lasa cainii sa se reproduca apoi puii ii arunca pe sosea sau ii abandoneaza la periferia metropolelor;
3. in caz ca sunt prinsi, pedeaspa sa fie crunta, pentru a invata romanul ca nu-i de joaca cu nicio viata;
4. cainii existenti pe strazi sa fie stransi si depozitati in adaposturi, sterilizati si dati spre adoptie celor care doresc, insa sub iscalitura, iar in caz ca vor fi prinsi ca-i abandoneaza pe strada sa faca inchisoare;
5. adaposturile sa fie finantate nu cu banii de la buget, ci cu banii iubitorilor de caini - toti cei care au iesit in strada si au strigat "nu eutanasierii",sa-si doneze din propriile venituri un procent de 2-5%. Asa vom vedea cat de mult iubesc romanii animalele;
6. stapanii care se plimba cu cainii pe strazi si sunt prinsi ca-si lasa patrupedele sa-si faca nevoile pe domeniul public fara sa stranga, amendati cu o amenda sa-i usture-n dos.
Ideea conform careia sterilizam apoi ii lasam pe strazi este degradanta si pentru caini si pentru oameni.
Ei vor fi nevoiti sa-si procure hrana, vor fi expusi bolilor, agresiunii oamenilor etc.
Iar oamenii vor fi expusi,de asemenea, agresiunii cainilor, vor trebui sa calce iar in rahatii de pe strada etc.
Nimic nu se va rezolva atata timp cat romanul nu va fi constrans sa-si schimbe mentalitatea.
A fi iubitor de caine nu-nseamna doar sa vociferezi pe strada pro sterilizare, contra eutanasiere.
Nu cred ca patrupedele de la adaposturi sunt mai fericite decat cele de pe strazi. Traiesc unele in conditii de puscarie totala... daca li se da de mancare bine, daca nu, nu.
Basca ca nu se pot misca in voie, dupa cum ar fi firesc.
A sta intr-o cusca, pentru un caine, e ca si cum un om ar sta intr-o puscarie fara a se fi facut vinovat de ceva anume.
Romanii nu gandesc in perspectiva. Prefera solutii pentru azi, maine... mai vad ei.
Nu mai punem la socoteala faptul ca sub masca de "iubitori de animale", cele mai multe asociatii profita de bani, directionandu-i inspre buzunarele personale, in detrimentul cainilor.
salut Andrei,
iti multumim mult pentru input! Ideile si solutiile pe care le-ai propus au fost regasite partial si in vocile altora cu care am discutat pe marginea acestui subiect.
Indiferent de forma pe care o sa o ia la final acest proiect, cert este ca o masura de relativa forta majora se cere.
Iti multumim inca o data.
Sterilizare si atat!!!
Trimiteţi un comentariu